Condițiile în care “venitul necondiționat” poate reprezenta șansa unei rearhitecturări corecte, rapide și fără riscuri a sistemelor monetare, fiscale și instituționale:
Chiar promotorii ideii de “venit necondiționat” fac referire la 4 condiții necesare:
- să fie universal - absolut toți cetățenii, indiferent de vârstă, sex sau de orice alt criterii, urmând a beneficia simultan și în proporții egale de el
- să fie individual - evidențiat direct în posesia fiecăruia
- necondiționat de un loc de muncă sau de vârstă, de o perioadă limitată sau de vreun alt criteriu
- suficient pentru un trai decent.
În afara acestora însă, pentru a implementa o construcție corectă din perspectivă monetară și chiar si fiscală, mai sunt necesare alte cateva conditii:
- să fie generat independent de actualele monede, să funcționeze în paralel cu actualele sisteme monetare și să poată fi folosit opțional de către oameni ca instrument de schimb
- totalul sumelor astfel create să reprezinte 100% din masa monetară a respectivei “monede”
- sa fie gradual, echitabil si obiectiv distribuit tuturor de-a lungul vietii lor, in cuantum egal si in acelasi timp
- să fie în posesia, în utilizarea și la dispoziția tuturor indivizilor, care produc gradual și concomitent monedă, prin însăși existența lor, oamenii devenind - intr-o egala masura - generatori si distribuitori de masa monetara
- să fie alocabil pe destinații direct de la formare / sursă și să existe posibilitatea implicării cetățenilor în alocarea sumelor destinate cheltuielilor comune ale comunităților din care fac parte, inclusiv potrivit principiului subsidiarității.
- costurile comune din societate sa fie suportate proportional cu resursele societatii utilizate excedentar de catre fiecare, in functie (practic) de consum, nu de venituri, recuperarea facandu-se apoi - prin pret - de la consumatorii finali ai acestora.
În acest mod, banii astfel creați ar fi inflaționați natural (per global) cu o rată care in prezent ar fi de numai cca 2,75% anual (nu ca acum, cand vorbim de peste 10% anual si distribuire arbitrara), evoluând în conformitate cu evoluția numărului oamenilor și a speranței de viață a populației si fiind raportati la evolutia resurselor brute ramase neconsumate, precum si a capitalului fizic si de cunoastere acumulat si ramas. Ar exista si un fel de raportare la etalonul “timp”. Deci vorbim si despre un bun "instrument de pastrare a valorii", o functie indispensabila a banilor.
Mai important - distributia initiala ar fi si ea echitabila, nu ar produce polarizari exagerate si arbitrare.
În măsura în care producția, bazată pe cerere, ar crește cu o viteză mai mare, probabil că prețurile ar avea (per global) o tendință de scădere. Și invers.
În același timp, această monedă și totalul masei monetare (stocul mondial de timp) ar reprezenta în întregime capitalul fizic si de cunoastere existent, inclusiv resursele naturale brute existente, iar echitatea în distribuția utilizării resurselor la nivel individual și în timp ar deveni normă. Norma ar deveni și principiul raționalității utilizării resurselor – obiectul de studiu al științei economice, iar risipa actuală a unora (consumatorii neți de resurse de timp al altora, de resurse naturale brute și de capital care nu le aparține), în raport cu semenii lor din prezent și din viitor, ar deveni istorie.
Unii s-ar putea totusi intreba ce anume “produce” fiecare, care e acoperirea banilor primiti/generati/creati automat, pe masura trecerii timpului?
Se poate spune si ca noi toti producem “cerere”, fara de care producatorii de “bunuri si servicii”, vanzatorii de resurse, nu ar avea cui sa isi cedeze surplusul, ceea ce ramane dupa autoconsum, care are ca echivalent masa monetara, pentru ca altfel acel surplus nu ar avea nicio valoare, nu ar putea exista decat asa-numitul “barter”, care ar limita mult schimbul.
Prin urmare, avand in vedere ca atat cererea, cat si productia, se satisfac, respectiv se realizeaza in timpul vietii, iar cu totii avem de-a lungul timpului o “utilitate” pentru ceilalti, inclusiv prin a avea nevoie de ceea ce produc ei “in exces”, folosindu-si timpul in beneficiul altora, minutele convertibile (MC) au acoperire si in resursele disponibile, ale fiecaruia si ale comunitatii in integralitatea ei. Suntem tot timpul producatori de cerere si/sau de oferta.
Oferim cerere cuiva, deci ii suntem utili, iar acesta, prin obtinerea monedei de la noi, va acumula mai multa, pastrand valoarea a ceea ce ofera si va putea cumpara de la altii in viitor fara sa mai munceasca.
Oferim ceva cuiva, ii suntem de asemenea utili, iar in schimb vom primi moneda, cu care vom achizitiona in viitor in contul timpului petrecut in trecut in beneficiul altora.
Toti suntem de-a lungul vietii in situatia de a produce atat cerere, cat si oferta. Una fara alta nu pot exista. Oferta exista doar datorita cererii, iar cererea nu ar putea fi satisfacuta in lipsa ofertei.
Moneda devine un instrument de schimb relativ neutru, atat timp cat se genereaza echitabil (tuturor in acelasi timp si pe parcursul intregii vieti) si se redistribuie apoi tot echitabil, cuantificand schimburile de utilitati reciproce. Aceasta redistributie ulterioara este cea care conteaza. Acela care produce mai mult si pentru altii si consuma mai putin de la altii, va beneficia de o cantitate mult mai mare de moneda, cu care isi va putea procura resurse in viitor, faca a-si mai aloca timp altora. El are nevoie de contrapartea detinatoare de moneda.
Si invers - cel cu moneda, care obtine resurse de la altii, nevanzand resurse pentru a obtine moneda, va saraci rapid, va fi nevoit sa cedeze apoi si elemente de capital propriu, se va decapitaliza si va avea nevoie sa devina rapid, la randul sau, un producator cu utilitate pentru altii. Implicit, procesul de redistributie in economie a monedei este si acesta unul echitabil, e un schimb de utilitati.
Respectarea acestor conditii mentionate anterior pare de domeniul utopicului? Pare, dar utopica parea si abolirea (legala) a sclaviei si nu numai. E momentul sa citam din economistul Murray Rothbard ("Pledoarie pentru o moneda sanatoasa"):
"Nu pot nega faptul ca multa lume va cataloga ideea ca excesiv de radicala sau nerealista. Orice schimbare a starii de fapt, indiferent de impact, risca sa fie considerata ca radicala.
Singura modalitate de evitare a acestor critici este sa eviti propuneri de schimbare. Insa, o asemenea abordare ar insemna abandonarea ratiunii umane, ceea ce ne-ar reduce la conditia de plante sau animale. Noi ar trebui sa elaboram politicile astfel incat ele sa arate o deplina convingere in calea de urmat, pentru ca apoi sa incercam sa-i convingem pe altii de importanta respectivului tel, nu sa le concepem in functie de ceea ce cred altii ca ar fi acceptabil.
Trebuie sa cultivam adevarul, nu oportunismul politic.
Daca esueaza in incercarea de a-si expune conceptiile in legatura cu ceea ce cred ei ca ar fi corect, intelectualii vor abandona adevarul, deci misiunea lor fundamentala. Ne-am pierde orice speranta de progres social, deoarece nu ar mai fi avansata nicio idee noua si nimeni nu se va mai obosi sa-i convinga pe ceilalti de validitatea acesteia."
